Prima luna cu BEBE Leon Toma

Prima luna din viata unui bebelus face cate zece, si nu glumesc! Nu-mi vine sa cred ca au trecut patru saptamani. Chiar mai mult pentru ca am depasit prima luna si ghiciti ce? Am supravietuit! Yeey!! Viitoarele mamici care citesc, cred ca deja au intrat in panica, dar cel mai important este sa stiti ca veti reusi. Am fost create sa cream, pantecul nostru este cel care face miracolul si corpul nostru care a dat viata este acela care gaseste mereu putere sa creasca miracolul pe care l-am adus pe lume.

Nu  e ca pe Pinterest prima luna cu bebe, nu e ca pe Instagram, nu e nimic perfect aranajat ca in poze, nu e liniste totala, nu e nimic asa cum vedem in filme. Prima luna cu bebe e magica, dar este si o provocare extraordinara. Asa ca iata cum a decurs prima luna din viata lui Leon Toma: Sa o luam cu inceputul

Pleci din spital unde ai avut ajutor si un buton pentru orice problema. Eu l-am apasat in prima seara de vreo 3 ori si in a doua de vreo 10. Deja ma simteam prost, dar simteam ca am nevoie si asta conta cel mai tare.

Am ajuns acasa cu bebe pe 31 decembrie. Am facut revelionul romantic in sase. Noi trei, Diana, Otrava si o prietena draga. A fost ok, bebe a fost chiar mai cuminte decat in spital. Pe la 12 a inceput plansul, dar dupa cateva parturi a dormit. Si asa a inceput tot…

In primele zile se trezea din 2 in 2 ore sa manance. La inceput nu stii exact cat e de sensibil. Mi-era frica sa nu-l scap, sa nu-l ranesc. A facut o iritatie la fund si m-am panicat. Am vorbit cu 1000 de mamici. O gramada mi-au scris pe Instagram cu sfaturi, solutii despre viata cu bebe. Am chemat si pediatra, evident, sa-l vada in prima saptamana, ne-a lasat doua pagini cu ce si cum. Iritatia i-a trecut cu Cicabio de la Bioderma (recomandata de @marias_ideas).

Tot in prima saptamana au aparut dusmanii nostrii colicii sau mai bine zis durerile de burta. Am avut zile cand a plans mai mult de 3 ore, nopti in care n-am reusit sa inchid un ochi, nopti in care plangea fix cand pe mine in sfarsit ma lua somnul. Am avut un episod in care mi-am dat palme si m-am tras de par pentru ca eram obosita maxim si el plangea de nu va puteti imagina. Am plans, am tipat, am invatat si am incercat sa-l inteleg, sa gasesc o cale sa ne fie bine.

Dupa o luna…

eu zic ca suntem prieteni mai buni. Il linistesc pe mingea gonflabila sarind cate 10-15 minute, il scot la plimbare in fiecare zi, il legan pe picioare. Am invatat sa-l partai facand bicicleta (si chiar functioneaza), dar avem si un partaitor (gasiti la farmacia fix) care chiar functioneaza. Aveti grija doar ca pe mine m-a improscat cu caca de vreo 3 ori. De sus pana jos. Dar jur ca n-am simtit decat fericire. Nu credeam ca ma pot bucura asa de tare cand cineva face caca, pipi sau parturi. Ei bine, fericirea e deplina.

Dorm cand doarme si el. Sau cel putin asa incerc. Nu imi iese tot timpul dar orice mic somn e minunat. Am avut si insomnie de la prea multa oboseala sau habar nu am ce motiv. El dormea si eu ma uitam la pereti si ma gandeam ce ghinion, dar asta e.
Cand doarme si ma uit la el ma gandesc de fiecare data cum poate acest minunat baietel sa urle cum urla. Dar asa sunt copiii…

Mi-a fost recomandata o carte “Secrets of the Baby whisperer” scrisa de o mare bona care ajuta mamele sa isi inteleaga bebelusii. E buna, cumparati-o. E bine de citit inainte sa vina bebe. Ce m-a socat e ca zicea ea ca unii parinti au impresia ca venirea unui bebelus in familie e fix ca atunci cand iti iei o pisica si ca nu inteleg de ce copii plang si de ce au atatea nevoi. Da, se pare ca oamenii spera sau cred ca o sa fie norocosi si ca bebelusul lor nu va plange. Nu stiu cati parinti norocosi exista, dar eu zic ca e imposibil sa fie totul ca-n povesti.

Cert este ca prima luna din viata unui bebelus e grea.

E grea si pentru ca indiferent de felul in care alegi sa nasti (natural sau cezariana), vei avea dureri si nu vei fi 100% apta. Efortul insa trebuie sa fie de 200 %. Poate te gandesti ca o sa ai ajutor. Eu l-am avut doar pe Dragos si sincera sa fiu, eu asta mi-am dorit. Voiam sa fim noi 3, fara alte energii. Sa ne adaptam, sa ne cunoastem. Si sunt ok cu decizia pe care am luat-o.

Legat de timp si de cum a fost pentru mine, cel mai tare m-am relaxat la dus. Alea 5 minute in care nu ma gandesc decat la mine si nu aud decat dusul sunt magice. 5 minute fac cat o ora de meditatie! Jur. Cu mancatul e destul de greu pentru ca de fiecare data cand ne asezam la masa, bebe zici ca avea un senzor si incepea sa planga.

Deci mancatul e pe o mega fuga si asta nu e cel mai bine. De mers la toaleta e destul de greu. Eu n-am reusit si am fost foarte constipata. Am invatat sa ma machiez in 5 minute. Nu credeam ca pot fi asa eficienta si rapida! Dar pot. Se pare ca pot foarte  multe intr-un timp foarte scurt!

Cum ma descurc cu  plecarile de acasa? Am lipsit de 3 ori cate o ora, o ora si ceva. Am avut inima cat un purice, dar a fost ok si Dragos s-a descurcat de minune. El e relaxat si asta ma ajuta pentru ca eu sunt mai pe panicata de fel.

ALAPTAREA

Cu doua saptamani inainte sa nasc am chemat-o la mine pe Crina Coliban care avea sa ma invete si sa ma pregateasca. Crina e minunata si v-o recomand din toata inima mea. Eu am avut noroc. Leon a supt bine din prima si totul a decurs ok.

In prima saptamana am avut rani la ambele sfarcuri pentru ca tragea foarte tare si sfarcurile sunt destul de sensibile. Colostrul nu e in cantitati mari (si e normal pentru ca bebelusii au un stomac foarte mic la nastere), dar dupa ce a venit laptele ranile s-au vindecat. Am folosit lanolina si comprese reci. O singura zi am avut un fel de febra laptelui. Am avut frisoane fara febra, dar am aplicat comprese calde pe sani si a doua zi a fost totul ok. Nu mai beau ceaiuri de lactatie (am baut in prima saptamana), dar iau una sau doua pastile de Moringa pe zi (la recomandarea Crinei).

Nu stiu ce am omis, dar daca as fi stiut cum e, m-as fi pregatit mai temeinic. Am citit atat de multe despre nastere si am crezut ca marea provocare este nasterea. Ei bine, aia e floare la ureche. Trece repede si dupa te pricopsesti cu cel mai frumos si minunat dar din lume pe care trebuie sa-l faci mare si de care trebuie sa ai super grija. Si asta poate fi cea mai mare provocare a vietii tale.

Iar daca esti o femeie activa, cu job cool si care se bucura de libertate absoluta va fi greu sa intelegi ca viata ta se schimba odata cu bebe. Nu total, dar trebuie sa accepti ca nimic nu va mai fi la fel. Asta daca vrei sa il cresti tu pe bebe si sa-l alaptezi, sa stai cu el, sa-l vezi cum se face mare. Eu asta mi-as dori si sper din suflet sa o pot face asa cum mi -am propus. Oricum deja din luna a doua e mult mai bine chiar daca somnul mi-e la fel de greu si colicii sunt tot aici. Sunt mai stapana pe situatie si incep sa inteleg limbajul lui Leon. 🙂

VA UREZ SUCCES, ASA CUM IMI UREZ SI MIE:))

Comments